COPILARIE

"Aşa eram eu la vârsta fericită şi aşa cred că au fost toţi copii, de când e lumea şi pâmîntul, măcar să zică cine ce a zice..." ( Ion Creangă) Eu declar că am fost cel mai fericit copil! Şi părinţii mei au avut grija să nu-mi umbrescă nimic copilăria.Cu mare drag îmi aduc aminte de orice clipă petrecută în casa părintească.Cum dansam duminicle în casă, cum adunasem eu la gospodărie, într-o vară vreo cinci pisici, un hulub, o căţea roşcată şi pisicile au mai dat naştere la încă trei-patru pisici fiecare. Atâta treabă pe capul meu: pisoii scoşi afară în fiecare dimineaţă, pe urmă mai trebuia să verific cuiburile de rîndunele, dacă crăpase ouăle sau nu, să îngrop vre-un pui pierit şi sa-i fac şi praznic aşa cum se cuvinea, cu toate canoanele. Şi să vezi atunci boceală... Teatrul dramatic nu alta. Aşa se primi , că multe zile îmi petrecui la bunica în sat, şi tare mult timp am mai continuat să cred că în "fundac",( o paşune frumoasă cu dealuri şi povărnişuri înalte, unde sătenii scoateau vacile la rînd), groapa săpată la gunoişte era casa lui Scufiţa Roşie. Credeam cu atîta naivitate ,că chiar imi şi închipuiam cum ea , sărmănica îşi duce traiul acolo. Da ce concerte demonstram eu pe pragul bunicii, aranjată în rochii lungii, cu trandafiri roşii maşcaţi pe ele, în pantofi de prin anii 70 şi apoi drept onorariu , mă înfruptam din copăcelul cu mere văratice, fără E-uri şi fără coloranţi.Iar gustul lor nu l-am mai întîlnit nici într-un supermarket. Şi "răzătoarea pentru curăţat încălţămintea" tot acolo am încercat-o la gust, în sat la mămunea, aşa îi spun eu buncii, în plină iarnă , în centrul satului , merge lumea , care vine care se duce, da kopkila sta cu limba lipită, un tablou de toata frumuseţea. Au trecut ani de atunci, demult nu am mai dat pe acolo, dar în vise adeseori revin în satul copilăriei mele... Şi nu regret nici o secundă că nu am avut compiutere, DVD-uri, CD-uri, telefoane mobile. Regret doar una: că copii noştri nu se pot bucura de aşa copilărie cu adevărat frumoasă şi inocentă ...